Obisnuiam sa ma trezesc langa tine, sa iti zambesc simtind mirosul racoritor al diminetzii...imi placea sa te trezesc adulmecand ushor esenta tenului tau....ma luai usor in brate desi ti-ar fi placut sa ma privesti visand in continuare, dar cum orice vietuitoare prefera sa nu isi paraseasca taramul pana ce nu isi capata energie, asa eram si eu in asternutul tau, nu doream sa il parasesca Asa ca imi pregateai cafeaua,cu 2 linguritze de zahar ca de obicei si ma tratai ca o comoara, probabil asta eram pentru tine.... ne bucuram de dimineatza impreuna, cautandu-ne pe sub cearsaful cald,incalzit de trupurile noastre puerile.... profitam de timpul efemer ce ne imbratisa fiecare clipa de amor
Ma imbatam in sarutari patimase si imi placea sa iti simt mana urcand pe spatele meu,ce se arcuia dupa fiecare atingere a ta. Amandoi stiam si simteam ca fiecare lucru de pe aceasta lume poate capa esenta doar in 2.
Erai dulce, poate exagerat, asemenea cafelei servita in obisnuitele cani rosii....
Seara ne era cina perfecta, sa spunem tot felul de copilarii, sa ne zambim ,sa citim impreuna aceeasi carte si fiecare din noi sa invete un lucru diferit, sa ne jucam impreuna...probabil ca si lumea ne era un „impreuna”.... mi-ai dat valoare in bratele tale , te-ai pus in genunchi pentru mine, mi-ai dat cristale lucitoare in ochii tai verzi... mi-ai aratat vesnicul „Te iubesc” si, mai presus de toate, te-ai dat pe tine si ai simtit supremul in doi...