Nu-mi doresc decat sa ies odata din acest zgomot si din intunecimea asta in care m-am putut afunda. Vreau sa simt iar razele soarelui mangaindu-mi usor pometzii, vreau sa regasesc iar pe cerul albastru norii, ce odata imi pareau diferite figurine de puf…in momentul cand vine ploaia sa stiu ca pot iesi in strada sa ridic privirea catre cer si sa simt picaturile cum imi inunda chipul, iar eu sa ii zambesc Cerului ca m-a binecuvantat.
Nu inteleg de unde a venit ura asta din juru-mi, nu mai vreau sa simt durere, vreau ca sufletul sa-mi fie inlantuit si sa TE pot indeparta prin racoarea din inima…
Visez la ziua cand pentru mine nu vor fi lacrimi, cand tot ce ma dobora inainte acum sa ma faca sa zambesc fiind mandra ca am putut trece cu vederea…vreau sa fiu fata de portelan, pe care nu o potzi lovi, nu o potzi face sa planga sau sa sufere in adancul ei…
Fata de portelan se bucura de oamenii buni din calea ei si stie cum sa ii inlature pe cei negativi…ea stie sa fie mandra cu ea insasi si sa expuna acest lucru drept calitatea ei de baza...ea are sentimente, poate iubi, poate rade, se poate bucura , dar in schimb pe ea nu o potzi sparge prin rautatea din privire, prin vorbele grele sau chiar prin palmele pe care tu iti doresti sa i le „atribui”.
Omul din mine o viseaza pe ea, viseaza sa se inlocuiasca pe sine cu o fata de portelan, viseaza numai sa priveasca lumea, nu sa o si simta... stiu ca ea exista undeva in mine si stiu ca o voi regasi intr-o zi si ii voi multumi ca m-a inlocuit!
Nu inteleg de unde a venit ura asta din juru-mi, nu mai vreau sa simt durere, vreau ca sufletul sa-mi fie inlantuit si sa TE pot indeparta prin racoarea din inima…
Visez la ziua cand pentru mine nu vor fi lacrimi, cand tot ce ma dobora inainte acum sa ma faca sa zambesc fiind mandra ca am putut trece cu vederea…vreau sa fiu fata de portelan, pe care nu o potzi lovi, nu o potzi face sa planga sau sa sufere in adancul ei…
Fata de portelan se bucura de oamenii buni din calea ei si stie cum sa ii inlature pe cei negativi…ea stie sa fie mandra cu ea insasi si sa expuna acest lucru drept calitatea ei de baza...ea are sentimente, poate iubi, poate rade, se poate bucura , dar in schimb pe ea nu o potzi sparge prin rautatea din privire, prin vorbele grele sau chiar prin palmele pe care tu iti doresti sa i le „atribui”.
Omul din mine o viseaza pe ea, viseaza sa se inlocuiasca pe sine cu o fata de portelan, viseaza numai sa priveasca lumea, nu sa o si simta... stiu ca ea exista undeva in mine si stiu ca o voi regasi intr-o zi si ii voi multumi ca m-a inlocuit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu